Acte necesare pentru înscrierea la grădiniță

A n u n ţ

Înscrierea copiilor la  grădiniță

 va avea două etape, iar etapa Ieste programată între 25 mai și 18 iunie 2026.

  • Copiii sunt înscriși pe baza dosarelor depuse la unitățile de învățământ de către părinții/ reprezentanții legali ai acestora și a celor trei opțiuni exprimate, în limita locurilor din planul de școlarizare aprobat, după încheierea etapei de reînscrieri.
  • Cererile de înscriere vor fi depuse în perioada 25 – 29 mai 2026.
  • Afișarea rezultatului și a numărului de locuri libere rămase după prima etapă de înscrieri: 18 iunie 2026.

Etapa a II-a din cadrul procesului de înscrieri se va desfășura în perioada 22 iunie – 9 iulie 2026.

  • În această etapă se realizează înscrierea copiilor, pe locurile libere rămase în urma derulării primei etape, pe baza dosarelor depuse la unitățile de învățământ de către părinții/reprezentanții legali ai acestora și a celor trei opțiuni exprimate în noile cereri de înscriere depuse.
  • Cererile vor fi depuse în perioada 22 – 26 iunie 2026.
  • Afișarea rezultatului și a numărului de locuri libere rămase după a doua etapă de înscrieri: 9 iulie 2026.

Acte necesare pentru înscrierea la grădiniță

Pentru înscrierea copilului la grădiniță, părintele sau reprezentantul legal trebuie să depună un dosar care conține, de regulă, următoarele documente:

  • Cererea de înscriere, completată pe formularul pus la dispoziție de unitatea de învățământ.
  • Copie a certificatului de naștere al copilului.
  • Copie a actelor de identitate ale părinților sau reprezentanților legali.
  • Adeverință de angajat pentru fiecare părinte sau documente care atestă concediul de creștere copil, în cazul solicitării programului prelungit.
  • Documente medicale, precum adeverința de la medicul de familie care atestă că minorul este apt pentru colectivitate, avizul epidemiologic și fișa de vaccinări, în termenul stabilit de unitate sau de direcțiile de sănătate publică.

Criterii de admitere și repartizarea copiilor

Înscrierea la grădiniță nu se face pe principiul primul venit, primul servit. Atunci când numărul cererilor depășește numărul de locuri disponibile, se aplică criterii de departajare.

Criteriile generale sunt stabilite la nivel național și pot include:

  • copii care au frați sau surori înscriși în aceeași unitate şcolară;
  • copii cu dizabilități sau cerințe educaționale speciale;
  • copii proveniți din familii monoparentale;
  • copii aflați în plasament sau în grija bunicilor;
  • copii ai personalului didactic sau auxiliar din învățământ.
  • domiciliul sau reședința în apropierea unității;

CALENDAR – A doua etapă de admitere în învățământul liceal.

A doua etapă de admitere în învățământul liceal pentru candidații din seria curentă, precum și pentru cei din seriile anterioare care nu împlinesc 18 ani până la data începerii cursurilor anului școlar 2025-2026

CALENDAR

1 AUGUST  2025 – Afișarea centrului de admitere, a situației locurilor rămase libere, inclusiv a celor  destinate candidaților rromi, precum și a celor destinate candidaților cu CES, a locului de desfășurare și a graficului probelor de aptitudini sau de verificare a cunoștințelor de limbă modernă ori maternă

CENTRUL DE ADMITERE ESTE la INSPECTORATULUI ȘCOLAR JUDEȚEAN BACĂU

4 august 2025 – Înscrierea candidaților pentru probele de aptitudini sau probele de verificare a cunoștințelor de limbă modernă sau maternă, inclusiv a candidaților pe locurile speciale pentru rromi și a candidaților pentru locurile distinct alocate candidaților cu CES în unitățile de învățământ de masa

5 – 6 august 2025 – Desfășurarea probelor de aptitudini sau a probelor de verificare a cunoștințelor de limbă modernă sau maternă

7 – 8 august 2025- Afișarea rezultatelor la probele de aptitudini și la probele de verificare a cunoștințelor de limbă modernă sau maternă și rezolvarea eventualelor contestații

11 – 13 august 2025 – Primirea cererilor de înscriere a candidaților  – la REGISTRATURA INSPECTORATULUI ȘCOLAR JUDEȚEAN BACĂU-  care au fost repartizați computerizat în prima etapă de admitere, dar care nu și-au depus dosarele de înscriere în termen, a candidaților care au fost respinși la liceele/clasele care au organizat probe de aptitudini și a candidaților care au susținut probe de verificare a cunoștințelor de limbă modernă sau de limbă maternă în etapa a doua, precum și a candidaților care nu au participat sau au participat la repartizarea computerizată în prima etapă de admitere, dar, din diferite motive, nu au fost repartizați computerizat, inclusiv a candidaților pe locurile speciale pentru rromi și a candidaților pentru locurile distinct alocate candidaților cu CES în unitățile de învățământ de masă. Primirea cererilor de înscriere a absolvenților clasei a VIII-a care nu au susținut evaluarea națională. Notă: Candidații pe locurile speciale pentru rromi și candidații pentru locurile distinct alocate candidaților cu CES în unitățile de învățământ de masă își păstrează prioritatea pe locurile destinate acestora care au rămas libere după soluționarea situațiilor speciale.

18 – 19 august 2025 – Repartizarea candidaților din etapa a adoua, de către comisia de admitere județeană conform unei proceduri stabilite.

CENTRUL SPECIAL DE ÎNSCRIERE PENTRU ETAPA A DOUA DE ADMITERE ÎN LICEU 2025-2026

Centrul special de admitere din etapa a II-a este la INSPECTORATULUI ȘCOLAR JUDEȚEAN BACĂU DATE CONTACT: Str. Oituz, nr. 24, Bacău, 600266, Bacău, Tel: +40 (0)754033700, E-MAIL: admitere@e-isjbacau.ro

PERIOADA DE DEPUNERE A CERERILOR ESTE 11 – 13 august 2025, ÎNTRE ORELE 9 – 15.